„El se va lăsa câştigat cu trudă”- sau câteva recenzii (13-22 oct.2012)

(în această ordine, pentru că aşa le-am citit)
>        One life – What’s it all about? – Rico Tice & Barry Cooper
(un curs biblic al cartii Matei.)
>        Viaţa lui Dumnezeu în sufletul omului – Henry Scougal
(o scrisoare de-a lui Scougal catre un amic, in care defineste crestinismul vs. religiozitate falsa)
>        Frumuseţea lui Hristos – Rutherford
(paragrafe din scrisorile lui Rutherford catre diferite persoane)
>        Porn-Again Christian – Mark Driscoll
(o abordare franca a chestiunii castitatii si sexualitatii masculine dpdv Biblic; o carte pe care autorul recomanda ca femeile sa nu o citeasca – motiv pentru care am piratat-o de pe net si am citit-o, normal. :D ) 
 
Te îndemn… la o părtăşie mai apropiată cu Hristos şi la o părtăşie crescândă. În Hristos sunt perdele de tras pe care nu le-am văzut niciodată şi noi pliuri de dragoste în El. Îmi pierd orice nădejde că vreodată voi putea ajunge la capătul îndepărtat al acelei iubiri, sunt atât de multe pliuri în ea; aşadar, sapă adânc, şi asudă, şi trudeşte-te, şi străduieşte-te pentru a-L apuca, şi în fiecare zi pune deoparte cât de mult timp poţi pentru El: El se va lăsa câştigat cu trudă.

(Samuel Rutherford)

În ultimul timp sunt tot mai îngrijorată de felul în care prcaticăm viaţa de creştini, sau – ca să folosesc vorbele lui Henry Scougal – de felul în care se desfăşoară „viaţa lui Dumnezeu în sufletul omului” modern.

În timpul regimului dictatorial anterior, înaintaşii noştri în credinţă au învăţat foarte bine anumite trăsături de caracter ale lui Dumnezeu care au fost relevante pentru ei în situaţia în care erau – erau urmăriţi şi hăituiţi ca o ceată de câini. Dar generaţia mea a uitat un lucru – nici un bunic sau străbuic de-al nostru nu a negat celelalte trăsături de caracter ale lui Dumnezeu; doar s-au bazat pe ceea ce le-a adus izbăvirea şi pe ceea ce le promitea că bătăile şi eventuala moarte nu sunt în zadar.

Dacă ar fi, însă, să trăim acum cu o cunoaştere a caracterului lui Hristos relatat numai de ceea ce îi întărea pe ei, am sta în faţa unui Hristos cunoscut parţial. A unui Hristos lipsit de strălucire în contextul libertăţii religioase – de care România încă, în cumplita ei înapoiere filozofică – se bucură. Şi mult mă bucur şi eu din acest punct de vedere de lipsa de corectitudine politică din ţară. [De discriminat, oricum, şi într-o societate complet corectă politic, se discriminează. Unde, dacă nu într-o ţară dezvoltată, sunt locuri pentru fumători şi ne-fumători care sunt respectate? Aia nu e discriminare? – Am mai spus asta şi cu alte ocazii…]

Ceea ce îmi umbreşte bucuria în ultimul timp este cunoaşterea parţială a lui Hristos, pe scara largă, datorită comodităţii. Dacă am fi din nou puşi sub pază, aş înţelege lipsa de acces la informaţii – dar nici atunci nu s-ar justifica lipsa de disponibilitate de a avea mintea şi inima deschise la învăţătură. Şi cei ce sunt mai deschişi la minte ar trebui să fie secătuiţi de ceilalţi, consumaţi de setea de cunoaştere a celor din jur.
Dar libertatea este cu-atât mai periculoasă cu cât a atras cu sine nu doar libertatea practicării religiei, ci ne-a pus în faţa unei vitrine enorme plină de idoli: „Vrei o casă? – iată idolul tău, casa. Dacă Dumnezeu nu îţi va da o casă, nu te iubeşte.” – Ceea ce e interesant, însă, este că aşa lipsit de trăsături alese cum e sufletul meu, şi aşa tânjitor după cer, deja ideea de a sta într-o casă pe pământ, de a lucra ani de zile pentru a mi-o permite şi întreţine, mi-a devenit povară. O mănâncă moliile oricum… va arde, oricum… mi-e foarte dor de CASĂ… de casa pregătită de Hristos celor ce sunt ai Lui…

Dar cum sunt cei ce sunt ai Lui? – Cum am putea să ştim cum sunt cei ce sunt ai Lui, dacă nu ştim cum e El? Cum am putea să ne răspândim dragostea şi asemănarea cu El în Lume, ca mici oglinzi umblătoare, dacă nu ştim ce oglindim?
„Dumnezeu nu minte.” Dumnezeu nu minte, dar nu ne duce în ispită.

„Eu cred în proorocii şi vedenii.” Cred şi eu. Dar cred că nu caracterul lui Hristos şi nu Biblia trebuie trecute prin filtrul viselor şi a proorociilor, ci invers. Altfel, de unde ştim cine este cel ce ne vorbeşte? Şi mai cred că dacă proorcul este prea apropiat şi îl cunoaşte prea bine pe cel căruia i se adresează, inima, mintea şi emoţiile îi pot juca feste. Nu ca să îl scoată mincinos, ci pentru că în om există emoţii şi faţă de cei din jur, nu doar faţă de Tatăl.

„Dumnezeu e dragoste.” Dar Dumnezeu e sfânt, totodată. „Dumnezeu e răbdator”. Dar Dumnezeu e înţelept în răbdare. „Eu nu voi fi niciodată sfânt” – o, dar sfinţirea este ca lumina crescândă şi este primită în dar. Şi eu sunt o păcătoasă, dar sunt sfinţită nemeritat prin Jertfă nu pentru a păcătui din nou, ci pentru a mă smeri şi pocăi continuu.

Încep tot mai mult să cred că dragostea lui Hristos nu este o mască de latex pe care să o întindem peste fire şi să începem să suflăm baloane. Dragostea lui Hristos nu este un motiv să ne pierdem în contemplaţii şi imagini călduroase – gen familie în jurul bradului de Craciun – care să ne facă să ne oprim din acţiune. Dragostea lui Dumnezeu nu este o scuză să nu renunţăm la păcate odată ce le-am depistat, nu este o scuză să nu ne găsim păcatele; şi mai mult, nu este o scuză legitimă să ne impunem personalitatea faţă de cei din jur cu titlul „take it or leave it”. În Trup nu există aşa ceva. Nu avem dreptul să spunem „eu ăsta sunt şi mă accepţi aşa cum sunt sau mă laşi în pace” pentru că Învăţătorul nostru – care era, totuşi, Învăţătorul… – NU a spus aşa. Ci El şi-a lăsat slava şi gloria – care sunt numai ale Lui, şi care în sine nu ar exista dacă El nu ar exista, pentru că nimeni altcineva nu este vrednic de ele – şi a venit smerit ca să spele picioarele pescarilor…
Dacă nu cunoaştem caracterul lui Hristos, nu cunoaştem cum să luăm haina de slujitor pe noi, şi păcătuim şi greşim în mijlocul slujirii – în timp ce credem că zidim pentru Împărăţie.

Inima mea asta caută acum… să înţeleagă caracterul Său. Sigur, nu îmi va ajunge nici o veşnicie întreagă să Îl cunosc – aşa cum spunea Samuel Rutherford într-una din scrisorile sale, „există pliuri infinite în dragostea Lui pe care sfinţii nu vor reuşi niciodată să le întindă.” Dar rugăciunea mea fierbinte este ca atunci când îmi vorbeşte cineva despre Hristos, despre călăuzirea de care are parte în viaţă, să ştiu dacă vorbeşte despre preţiosul meu Isus sau dacă e vorba de vreo închipuirea a unui alt duh sau vreo născocire a minţii. Pentru că mintea, de multe ori, îşi creează o imagine a lui Hristos care este altfel decât Hristos al Bibliei, numai pentru că devine prea comfortabilă într-o stare spirituală în care este şi nu vrea să iasă de acolo. Ah, cât de uşor se auto-distruge fiinţa umana prin implozie…

Dar eu asta vreau – să ştiu să deosebesc glasul Lui şi caracterul Lui. Ca şi atunci când cineva îmi spune că s-a întâlnit cu cel mai bun prieten al meu şi îmi descrie acţiunile prietenului meu. Dacă eu îmi cunosc bine prietenul, voi cunoaşte foarte curând dacă într-adevăr cu prietenul meu s-a întâlnit sau doar cu o persoană care seamănă cu el. Şi cred că se poate să ajung să Îl cunosc atât de bine. Şi mai mult, cred că e nevoie de lumina aceasta – cred că toţi ar trebui să ne luptăm, să rupem orice legături şi lanţuri care ne pot ţine departe de imaginea autentică a lui Hristos. Există atâta frumuseţe şi atâta bunătate în El, încât pur şi simplu multe circumstanţe ale vieţii în care ne băgăm singuri nu putem să I le atribuim Lui.

Cărţile amintite mai sus în titlu vorbesc mai explicit sau implicit despre primejdiile care ne pasc atunci când nu ştim in cine credem şi ne bazăm pe înţelepciunea sau proorociile NOASTRE ca să Îl căutăm. Dacă suntem atât de convinşi că proorociile respective sunt conforme cu Biblia, de ce nu le ducem la Biblie şi de ce nu suntem severi şi asprii cu vedeniile şi visele pe care le avem, când ŞTIM BINE cât de înşelătoare ne sunt inimile?… Când a apărul Gavril în faţa cuiva să îi tragă o bătăiţă la fund cu latul sabiei pentru că a cercetat Scriptura şi a trecut proorociile prin filtrul Bibliei?… Şi de ce nu ne învăţăm copiii să guste supa înainte să se opărească? – La ce ajută suflatul în iaurt, ulterior?

Ca o confesiune, am avut o perioadă de aproximativ trei ani în care numai când auzeam de „pocăiţi” îmi creştea tensiunea. Am făcut multă econimie de cafea prin această metodă. Dar nu recomand nimănui practicarea acestei metode. Apoi, Duhul Domnului mi-a spus să merg într-o anumită biserică. Şi m-am dus, după jumate de an de insistenţe din partea Lui. Dar am stat pe ultima bancă şi am scultat şi am pândit tot. Şi numai în momentul în care am ajuns la concluzia că teologia bisericii respective este în acord cu Biblia, doar atunci am decis să rămân acolo. Peste aproximativ 3 luni voi împlini 2 ani de-atunci. Dar cei 3 ani pe care i-am petrecut în deşertul în care lipsa mea de cercetare a Scripturii şi „my own perspective on the world” m-au condus, nu îi voi mai recupera niciodată. Şi sunt singurii ani pe care chiar îi regret.

Tot Samuel Rutherford spunea într-o altă scrisoare, că „nu Stânca ta are fluxuri şi refluxuri, ci marea ta.” Înţelegem noi asta, oare?…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s