W.A.Tozer – Închinarea, giuvaierul pierdut al bisericii evanghelice

E numai o broşurã (cât un vocabular), am parcurs-o în jumãtate de orã, cât am aşteptat pe cineva în maşinã. (Dar nu am avut timp sã o menţionez pânã acum.) E o privire foarte rapidã şi sumarã prin ochii lui Tozer spre închinarea autenticã.  – Editura “Perla Suferintei”.

Numai o idée, pentru gustul unic al lui Tozer: “Eu cred cã cea mai mare tragedie din lumea de astãzi este cã Dumnezeu a creat omul dupã chipul Sãu, l-a fãcut cu scopul de a se închina Lui, de a cânta la harpa închinãrii zi şi noapte înaintea lui Dumnezeu, dar el L-a dezamãgit pe Dumnezeu şi a aruncar harpa. Ea stã fãrã nici un sunet la picioarele lui.”

9233

Un tinichigiu visãtor: „Pilgrim’s Progress”, John Bunyan

Dupã douã sãptãmâni de „pelerinaj” prin lumea largã, am decis ca aceastã sâmbãtã sã îmi refac bateriile cu o lecturã plãcutã, o baie fierbinte şi un desert cu cãpşuni. (Bine-înţeles, câinele meu e implicat în întregul proces legat de desert, mai mult decat as vrea…)

mix_Eena

O carte deosebitã scrisã în secolul XVII, pe care am început sã o citesc şi m-am oprit pentru cã am fost dezamãgitã de traducerea în limba românã, este Pilgrim’s Progress de Bunyan. Deşi este a doua carte ca rãspândire în lume şi este tradusã în 120 de limbi, am fost scepticã atunci când am început sã o citesc tocmai din cauza popularitãţii de care se bucurã şi am abandonat-o dezamãgitã dupã X capitole. M-am reapucat de ea pentru cã Gina şi Petricã mi-au spus cã sigur nu e o traducere fericitã cea pe care o parcurg şi cã ar trebui sã o citesc în limba englezã. Adevãrul este cã de mai multe ori mi-am propus sã citesc în limba originalã cãrţile, pe aceasta o aveam în bibliotecã deja. În final, am fost deosebit de încântatã cã am parcurs tot volumul.

john_bunyan_portrait

Revenind la volum, acesta este o serie de radiografii ale tipurilor de creştini. Spre deosebire de observaţiile lui Hristos asupra inimilor oamenilor pe care El le face cunoscute în „Pilda Semãnãtorului”, cartea este o revelaţie a unei minţi umane care se percepe pe sine însuşi, îşi percepe semenii şi înţelege Scriptura cu o minte umanã – nu din perspectiva Domnului care lucreazã în om, ci din perspectiva omului care vede lucrarea lui Dumnezeu în inimile şi vieţile semenilor sãi şi analizeazã reacţiile diferitelor persoane la prospeţimea Evangheliei. Cartea a fost scrisã în una din perioadele de detenţie pentru credinţã, alãturi de „Razboiul spiritual”.

Volumul mai este o pepinierã doctrinarã – nu ştiu cât de bine articulate erau doctrinele în perioada Angliei lui Bunyan, dar doctrine complexe precum lucrarea Duhului Sfânt, rolul sãu în viaţa creştinului si altele asemenea – care încã sunt pe masa discuţiilor – sunt atinse mãcar tangenţial de Bunyan. Nu ştiu cât din ceea ce a scris a fost o cunoaştere aprioricã sau a fost mai mult o cunoaştere empiricã, dar pentru un copil sãrac, provenind dintr-un mediu vizios şi incert din Elstow, care a beneficiat de o educaţie modestã rezervatã copiilor cu asemenea origini, Bunyan şi-a depãşit mult condiţia şi pronosticurile tiparului în care fãrã sã vrea a fost clasat.

“Cãlãtoria ceştinului” este şi o oglindã Biblicã personalã a creştinului. Fiind ticsitã de trimiteri Biblice, îmi aminteşte de pasajul din Iacov 1:23-35: „Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”

Mai este demn de remarcat faptul cã prin personificarea stãrilor si a emoţiilor umane sau a duhurilor amãgitoare şi a demonilor, prin numirea cetãţilor din lumea materialã cu nume simbolice din punct de vedere spiritual, Bunyan reuşeşte sã aducã lumea spiritualã atât de aproape încât devine aproape tangibilã.  „Pilgrim’s Progress” este, din acest punct de vedere, ca un dicţionar explicativ al vieţii omului interior dupã mântuire; este o disecţie a celei de-a parta dimensiuni a sufletului, adicã o secţiune în timp a progresului spiritual. Şi nu pot sã nu mã întreb, din nou, dacã Bunyan doar intuia empiric lumea spiritualã sau avea noţiuni metafizice concrete? Cât acces avea Bunyan în mediile academice evanghelice în care se studiau Scripturile şi se formulau doctrinele?

pilgrims-progress-cover

Douã evenimente majore (moartea unui camarad care a fãcut schimb de turã cu el în timpul rãzboiului civil şi descoperirea a douã cãrţi religioase în zestrea fetei sãrace cu care s-a însurat) l-au condus ca dupã 3 ani de cãutãri sã experimenteze mântuirea atât de profund, încât nu a renunţat la ea în ciuda  detenţiilor şi marginalizãrii sociale la care a fost supus. Probabil tocmai acestea au constituit motorul  puternic al cãutãrii unor rãspunsuri raţionale înrãdãcinate în Biblie şi sã îl provoace sã enunţe adevãruri teologice pe care abia mai târziu teologii le-au acceptat ca fiind bazice în cunoaşterea lui Dumnezeu. Îmi place aceastã cunoaştere empiricã de care îl suspectez.

 John Owen, renumitul teolog, mergea deseori sã-l asculte pe Bunyan. Având statutul social şi educaţia atât de diferite, regele l-a întrebat pe Owen cum poate un om atat de instruit ca el sã se intereseze de predicile unui tinichigiu. „Maiestate, eu aş da cu plãcere toatã ştiinţa mea în schimbul darului de vorbire al acestui predicator.”

Resurse:
– o alta analiza + film + volumul audio in limba engleza – ca de obicei, pe blogul bilingv “Agnus Dei”
– sursa audio in limba romana, volumul audio – pe site-ul Resurse Crestine
– sursa .pdf, in limba romana –pe Scribd.com