Garderoba de litere

„Garderoba de litere” este o minunată colecţie de poveşti. Partea interesată este felul în care au luat fiinţă. Spre deosebire de modul clasic în care se imaginează poveşti, Garderoba este mai mult… o colecţie de vise. Visez foarte mult – şi asta nu poate decât să mă bucure. Este singurul motiv pentru care mai are sens să dorm… în rest, somnul este de mult o pierdere de timp – ca să nu mai vorbim de mâncat…

Sunt atât de încântată de faptul că se tipăresc aceste volume, e… visul meu devenit realitate – şi la propriu, şi la figurat… :)

O frumoasă descriere a personajului principal din prima poveste, „Mătase sub lupă”.

L-am privit atentă: pe frunte avea o cicatrice punctată, de parcă ar fi purtat cuie în care îşi înfipse deciziile luate, motivate exact de ceva anume. Sprâncenele frumos articulate la poalele frunţii înghesuiau mii de gânduri între rădăcina scalpului şi ochi; erau ca nişte bariere ale acelor hotărâri luate cu greu, manifestate în două arce subţiri de sprâncene pe fruntea lui. Ochii îi erau vii. Trăiau şi retrăiau – şi uneori mi se părea că putea să vadă şi a patra dimensiune, aceea a timpului. Părea că mă priveşte, dar ştiam că mă vedea ori în interior – jucându-mă cu puii de pisică din curtea casei lui, ori în exterior, într-un timp pe care eu nu îl ştiam încă. Şi uneori, privindu-mă aşa cum voi fi, îi vedeam mândria de tată pe chip. Sub ochii cvadridimensionali pluteau pomeţii proeminenţi, ca rădăcini ale privirilor. Nasul acvilin – proporţionat totuşi, se alinia perfect cu pomeţii teşiţi în luptă; uneori păreau că şi-ar putea lua zborul. Obrajii subţiri păreau desprinşi din pânza unei corăbii de război. Atunci când vorbea, i se umflau pânzele corăbiei şi îmi înainta în oceanul sufletului, precum o mare barcă pregătită de noi pasageri. Vorbea totuşi liniştit, fără să tulbure liniştea din mine, gata să mă cuprindă de mijloc, să mă ridice din propriul meu ocean – în care era de atâtea ori să mă înec – de multe ori era să mor în mine însămi – şi să mă aşeze la cârma flotei sale. Ciorchinele de cuvinte îi rodeau la marginile gurii, coapte, iar liniile buzelor se mişcau fragil şi atent, sub bagheta unor mistere necunoscute de mine. Era gura unui mare general, care de data asta vorbea uman, folosind limbajul meu sărac în capacitatea de a exprima fărâme din trăirile lui, măcar. Mă hrăneam cu strugurii copţi, abia ieşţi din cuvintele lui. Îmi placea să îl aud şi mai mult, însetam după cuvintele lui. Părul alb, de lână, îi curgea pe umerii drepţi, crescuţi din claviculele ferm decupate. I se împleteau frumos şuviţele în jurul unui suflet care părea că transcede în tot corpul lui şi că a înlocuit de mult orice fel de schelet. Iar acum carnea învelea o fiinţă care se zbătea pentru a putea rămâne într-o haină. Uneori aveam senzaţia că îl chinuia materia tactilă din jurul sufletului şi că imediat sub piele îi plutea ceva: senzaţia ciudată că nu mai este timp. Iar haina albă, ca de zăpadă abia aşternută, îi continua în jos, spre mâinile calde şi bustul puternic, rănit în luptă.”

Căpruiata

Romanul este un studiu-poveste a tradiţiilor româneşti, a superstiţiilor, a freneziei supranaturalului care încă se dezlănţuie în satele româneşti; noi asta suntem, şi încet, uităm ce suntem. Pentru mine, romanul este o încercare de a-mi înţelege originea culturală ca parte a identităţii mele ca individ. Peste toate astea, se suprapune o jertfă care îmi schimbă sensul, din ceva în altceva: încerc să descopăr acel “ceva” şi acel “altceva”.

Firul romanului este brodat în jurul unor fapte, evenimente, locuri reale, personajele fiind imaginate. Marinarii galezi din Lutetia îi înmânează lui Dinu blocul celor 4 zeităţi din „Coloana Breslei Navigatorilor” (Pilier des nautes), având chipul lui Cernunnos (Zeul Cerb) încrustat pe el. Ca preot al Cultului Cerbului în Insula Şerpilor, Dinu descoperă puterea pe care această coloană o are. În aceeaşi perioadă se reformează Insula Săcălin – care reapare ciclic la un interval de 1000 de ani, pentru a fi trei zile loc uscat, insulă a ielelor. Dinu trebuie să ascundă coloana pe Insula Săcălin, pentru a o lăsa în grija ielelor, dar odată ajuns acolo este vrăjit de Doina, drăgaica. Cei doi fug departe de mare, în Pădurea de Liliac de la Ponoare, lângă Baia de Aramă, folosindu-se de cele 20 de hectare de pădure de liliac pentru a se ascunde. Dărâmă podul natural şi locuiesc între Câmpul Afroditei şi Lacul Zaton, deasupra peşterii care ascunde fostul acces spre Pod.Ca răzbunare, ielele tocmesc ursitoarele; acestea o fură pe Miruna, fiica Doinei şi a lui Dinu la naştere şi îi ursesc să rămână în Timişoara toată viaţa ei. Nefiind conştientă de urările ursitoarelor, Miruna îşi trăieşte viaţa în mod detaşat. Ajunsă studentă, este provocată de un profesor să îşi cunoască părinţii reali şi mediul din care provine.
Confruntarea finală şi lupta decisivă este a Mirunei, care oscilează între viaţa ei comfortabilă şi banală până în acel moment şi chemarea puternică a sângelui de drăgaică căreia, dacă îi răspunde îşi trădează părinţii. Dacă nu acceptă provocarea unei vieţi diferite, indiferent cât de improbabilă pare ea, nu îşi va cunoaşte niciodată identitatea adevărată.
(„Cum te pot iubi, dacă nu ştiu cine sunt?”)
Coloana Breslei ajunge în Musée du Cluny, unde se găseşte ea acum. Doina şi Dinu mor şi sunt îngropaţi de marinari pe Insula Şarpelui. Romanul se termină cu scufundarea Insulei Săcălin pentru următoarea mie de ani, fără a menţiona alegerea finală a Mirunei – de a însoţi sau nu ielele.

Troglobia de mine, mi-am scos capul din peşteră…

Aşa cum se ştie de mult, particip de 3 ani la maratonul literar internaţional NaNoWriMo şi organizez filiala din România de 2 ani.
Am câştigat 3 ani la rând şi iată… în 9 mai 2012 îmi va ajunge acasă primul volum publicat de mine, sub formă de „proof” (în tirajul limitat, de 5 exemplare, care se oferă ca premiu). E de reţinut faptul că o editare finala şi completă se va face când / dacă se va publica în tiraj mare volumul.
Mai jos e coperta colecţiei de poveşti intitulată „Garderoba de Litere”. Mă simt ca un pui de C.S.Lewis. Uuuuuuh, this is so cool…
Linkul la care se poate descarca volumul „Garderoba de Litere” -> click.

În 16 mai va ajunge şi al doilea volum publicat sub numele meu, tot în aceleaşi condiţii. Sunt atât de încântată de faptul că voi ţine aceste două volume în mână, după atâţia ani!
Linkul la care se poate descărca volumul „Căpruiata” -> click.

Urmează şi două auto mini-recenzii… :)

Ce părere aveţi de copertele volumelor din punct de vedere grafic? Mi se par atât de „clean”… :) How cute… :) Cred că nu voi fi niciodată mai aproape de a avea copii decât acum, prin „naşterea” unor proiecte de genul acesta…