Un tinichigiu visãtor: „Pilgrim’s Progress”, John Bunyan

Dupã douã sãptãmâni de „pelerinaj” prin lumea largã, am decis ca aceastã sâmbãtã sã îmi refac bateriile cu o lecturã plãcutã, o baie fierbinte şi un desert cu cãpşuni. (Bine-înţeles, câinele meu e implicat în întregul proces legat de desert, mai mult decat as vrea…)

mix_Eena

O carte deosebitã scrisã în secolul XVII, pe care am început sã o citesc şi m-am oprit pentru cã am fost dezamãgitã de traducerea în limba românã, este Pilgrim’s Progress de Bunyan. Deşi este a doua carte ca rãspândire în lume şi este tradusã în 120 de limbi, am fost scepticã atunci când am început sã o citesc tocmai din cauza popularitãţii de care se bucurã şi am abandonat-o dezamãgitã dupã X capitole. M-am reapucat de ea pentru cã Gina şi Petricã mi-au spus cã sigur nu e o traducere fericitã cea pe care o parcurg şi cã ar trebui sã o citesc în limba englezã. Adevãrul este cã de mai multe ori mi-am propus sã citesc în limba originalã cãrţile, pe aceasta o aveam în bibliotecã deja. În final, am fost deosebit de încântatã cã am parcurs tot volumul.

john_bunyan_portrait

Revenind la volum, acesta este o serie de radiografii ale tipurilor de creştini. Spre deosebire de observaţiile lui Hristos asupra inimilor oamenilor pe care El le face cunoscute în „Pilda Semãnãtorului”, cartea este o revelaţie a unei minţi umane care se percepe pe sine însuşi, îşi percepe semenii şi înţelege Scriptura cu o minte umanã – nu din perspectiva Domnului care lucreazã în om, ci din perspectiva omului care vede lucrarea lui Dumnezeu în inimile şi vieţile semenilor sãi şi analizeazã reacţiile diferitelor persoane la prospeţimea Evangheliei. Cartea a fost scrisã în una din perioadele de detenţie pentru credinţã, alãturi de „Razboiul spiritual”.

Volumul mai este o pepinierã doctrinarã – nu ştiu cât de bine articulate erau doctrinele în perioada Angliei lui Bunyan, dar doctrine complexe precum lucrarea Duhului Sfânt, rolul sãu în viaţa creştinului si altele asemenea – care încã sunt pe masa discuţiilor – sunt atinse mãcar tangenţial de Bunyan. Nu ştiu cât din ceea ce a scris a fost o cunoaştere aprioricã sau a fost mai mult o cunoaştere empiricã, dar pentru un copil sãrac, provenind dintr-un mediu vizios şi incert din Elstow, care a beneficiat de o educaţie modestã rezervatã copiilor cu asemenea origini, Bunyan şi-a depãşit mult condiţia şi pronosticurile tiparului în care fãrã sã vrea a fost clasat.

“Cãlãtoria ceştinului” este şi o oglindã Biblicã personalã a creştinului. Fiind ticsitã de trimiteri Biblice, îmi aminteşte de pasajul din Iacov 1:23-35: „Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”

Mai este demn de remarcat faptul cã prin personificarea stãrilor si a emoţiilor umane sau a duhurilor amãgitoare şi a demonilor, prin numirea cetãţilor din lumea materialã cu nume simbolice din punct de vedere spiritual, Bunyan reuşeşte sã aducã lumea spiritualã atât de aproape încât devine aproape tangibilã.  „Pilgrim’s Progress” este, din acest punct de vedere, ca un dicţionar explicativ al vieţii omului interior dupã mântuire; este o disecţie a celei de-a parta dimensiuni a sufletului, adicã o secţiune în timp a progresului spiritual. Şi nu pot sã nu mã întreb, din nou, dacã Bunyan doar intuia empiric lumea spiritualã sau avea noţiuni metafizice concrete? Cât acces avea Bunyan în mediile academice evanghelice în care se studiau Scripturile şi se formulau doctrinele?

pilgrims-progress-cover

Douã evenimente majore (moartea unui camarad care a fãcut schimb de turã cu el în timpul rãzboiului civil şi descoperirea a douã cãrţi religioase în zestrea fetei sãrace cu care s-a însurat) l-au condus ca dupã 3 ani de cãutãri sã experimenteze mântuirea atât de profund, încât nu a renunţat la ea în ciuda  detenţiilor şi marginalizãrii sociale la care a fost supus. Probabil tocmai acestea au constituit motorul  puternic al cãutãrii unor rãspunsuri raţionale înrãdãcinate în Biblie şi sã îl provoace sã enunţe adevãruri teologice pe care abia mai târziu teologii le-au acceptat ca fiind bazice în cunoaşterea lui Dumnezeu. Îmi place aceastã cunoaştere empiricã de care îl suspectez.

 John Owen, renumitul teolog, mergea deseori sã-l asculte pe Bunyan. Având statutul social şi educaţia atât de diferite, regele l-a întrebat pe Owen cum poate un om atat de instruit ca el sã se intereseze de predicile unui tinichigiu. „Maiestate, eu aş da cu plãcere toatã ştiinţa mea în schimbul darului de vorbire al acestui predicator.”

Resurse:
– o alta analiza + film + volumul audio in limba engleza – ca de obicei, pe blogul bilingv “Agnus Dei”
– sursa audio in limba romana, volumul audio – pe site-ul Resurse Crestine
– sursa .pdf, in limba romana –pe Scribd.com

Augustin – Confesiuni

Seara asta am terminat si Confesiunile Sfantului Augustin.
Probabil cel mai cutremurator pasaj, din punctul meu de vedere, este cel redat mai jos (fragment din Book 10).

“Is it, then, uncertain that all men wish to be happy, since those who do not wish to find their joy in thee — which is alone the happy life — do not actually desire the happy life? Or, is it rather that all desire this, but because “the flesh lusts against the spirit and the spirit against the flesh,” so that they “prevent you from doing what you would,” you fall to doing what you are able to do and are content with that. For you do not want to do what you cannot do urgently enough to make you able to do it.

Now I ask all men whether they would rather rejoice in truth or in falsehood. They will no more hesitate to answer, “In truth,” than to say that they wish to be happy. For a happy life is joy in the truth. Yet this is joy in thee, who art the Truth, O God my Light, “the health of my countenance and my God.” All wish for this happy life; all wish for this life which is the only happy one: joy in the truth is what all men wish.

I have had experience with many who wished to deceive, but not one who wished to be deceived. Where, then, did they ever know about this happy life, except where they knew also what the truth is? For they love it, too, since they are not willing to be deceived. And when they love the happy life, which is nothing else but joy in the truth, then certainly they also love the truth. And yet they would not love it if there were not some knowledge of it in the memory.

Why, then, do they not rejoice in it? Why are they not happy? Because they are so fully preoccupied with other things which do more to make them miserable than those which would make them happy, which they remember so little about. Yet there is a little light in men. Let them walk — let them walk in it, lest the darkness overtake them.

34. Why, then, does truth generate hatred, and why does thy servant who preaches the truth come to be an enemy to them who also love the happy life, which is nothing else than joy in the truth — unless it be that truth is loved in such a way that those who love something else besides her wish that to be the truth which they do love. Since they are unwilling to be deceived, they are unwilling to be convinced that they have been deceived. Therefore, they hate the truth for the sake of whatever it is that they love in place of the truth. They love truth when she shines on them; and hate her when she rebukes them. And since they are not willing to be deceived, but do wish to deceive, they love truth when she reveals herself and hate her when she reveals them. On this account, she will so repay them that those who are unwilling to be exposed by her she will indeed expose against their will, and yet will not disclose herself to them.

Thus, thus, truly thus: the human mind so blind and sick, so base and ill-mannered, desires to lie hidden, but does not wish that anything should be hidden from it. And yet the opposite is what happens — the mind itself is not hidden from the truth, but the truth is hidden from it. Yet even so, for all its wretchedness, it still prefers to rejoice in truth rather than in known falsehoods. It will, then, be happy only when without other distractions it comes to rejoice in that single Truth through which all things else are true.

Behold how great a territory I have explored in my memory seeking thee, O Lord! And in it all I have still not found thee. Nor have I found anything about thee, except what I had already retained in my memory from the time I learned of thee. For where I found Truth, there found I my God, who is the Truth. From the time I learned this I have not forgotten. And thus since the time I learned of thee, thou hast dwelt in my memory, and it is there that I find thee whenever I call thee to remembrance, and delight in thee. These are my holy delights, which thou hast bestowed on me in thy mercy, mindful of my poverty.”

Descartest, greşitul!

„E greşiţi cei care crede că ceneva are ceva cu ceneva! Nemenea n-are treabă cu nemenea!”

Mă distrează fraza. E preluată de pe Cetatea de Piatră.
Cum să fie greşiţi cei care crede că ceneva are ceva cu ceneva? Când până şi partea a VI-a din Discursul asupra metodei a lui Rene Descartes e numai o pledoarie legată de criticii săi? Nu am ştiut că aceasta a fost ocazia când a decis ca lucrările sale să nu fie publicate. Descartes spune, practic: „Oameni, nu publicaţi decât integral ceea ce am spus, dar după ce mor. Nu în timpul vieţii mele. Pentru că dacă publicaţi acum, o să îmi sară criticii în cap şi va trebui să mă apăr şi o să pierd timp preţios aiurea.” Ce ofticat! Tare, tare simpatic, Descartes… :)
Da, mi se pare o poziţie foarte detaşată. „Băieţi… faceţi paşi.”
Mai cunosc eu un clasic în viaţă care zicea să îi public blogul ca o carte, dar numai după ce moare. :D

Şi am mai înroşit un titlu pe lista de lecturi pe 2012… Sunt curioasă dacă o să pot să termin toată lista de lecturi şi să citesc şi ceva suplimentar pe lângă, anul acesta…

Spirits In Bondage – C.S.Lewis

“[…] do you think he ever hears
The wail of hearts he has broken, the sound of human ill?
He cares not for our virtues, our little hopes and fears,
And how could it all go on, love, if he knew of laughter and tears?
Ah, sweet, if a man could cheat him! If you could flee away […]
From the rankling hate of God and the outworn world’s decay!”
(fragment from Ode For The New Year’s Day)

Cheia volumului “Spirits In Bondage” scris de (aka Clive Hamilton) C.S.Lewis pe front la 17 ani.
Cred că frumuseţea transformării unui ateu de marcă într-un creştin intelectual este ceea ce mă topeşte la Lewis.
E devastatoare zbaterea sa ca tânăr format în medii academice de prestigiu într-un lan de cadavre şi sânge şi mizerie. Încerc să îmi închipui cât de traumatică poate să fie experimentarea unui front de luptă şi nu reuşesc să îmi fac suficientă linişte în minte şi inimă pentru ca închizându-mi ochii să îmi pot imagina că sunt un soldat în aşteptarea dimineţii, care în acelaşi timp caută să împingă răsăritul soarelui pentru că ştie că numai cu puţine secunde înainte de lumină, va începe din nou strigătul de disperare să hăulească în jur… Aproape că mi-e frică să încerc să îmi imaginez experienţa asta… Cât aş fi vrut să îl văd pe Lewis scriind la lumina gloanţelor…

Trebuie, trebuie citit “Spirits In Bondage”.

Poems – Clive Staples Lewis

Ca un adevăr universal – care nici măcar testat nu trebuie – e faptul că am o maaare slăbiciune faţă de Jack. De asta mi-am propus să îi parcurg întreaga operă – şi mă situez undeva la jumatea drumului operei “mari”, ca să spun aşa, care nu cuprinde debates sau articole.
El e autorul care dacă (în cel mai rău caz) nu a reuşit să mă lase meditând zile în şir la TOT ce a produs, a reuşit măcar să îmi trezească interesul cu fiecare scriere publicată sub numele său – sau pseudonim.
În mod cert după ce voi termina întreaga listă voi scrie un articol legat de influenţa pe care a avut-o în viaţa mea ca şi creştin şi cititor. Până atunci, din ultima serie de poeme pe care am citit-o (in volumul “Poems”), am rămas cu un mănunchi de versuri absolut fabuloase pe care mi le-am scris şi pe prima pagină din agenda în care îmi notez ideile din studiul teologic pe care îl parcurgem cu întreaga biserică pe care o frecventez:

After Prayers, Lie Cold  
Volum: Poems
Publisher: The World’s Poetry Archive

“Arise my body, my small body, we have striven
Enough, and He is merciful; we are forgiven.
Arise small body, puppet-like and pale, and go,
White as the bed-clothes into bed, and cold as snow,
Undress with small, cold fingers and put out the light,
And be alone, hush’d mortal, in the sacred night […]“

“Arise my body, my small body, we have striven
Enough, and He is merciful; we are forgiven.” Genial. Nici un cuvant in plus, nici unul in minus. Deosebit.