Cărţile dintre cărţi…

Pentru că Jonathan Edwards mi-a deschis gustul cu „Emoţiile religioase” spre un anumit gen de literatură, mi-am propus să zăbovesc puţin asupra chestiunilor pe care le tratează el în lucrarea mai sus menţionată. Mai mult decât gustul pentru literatura doctrinară „muncită” – cum îmi place mie să o numesc, aceea în care nici o frază nu este pusă de umplutură – mi-a deschis ochii să înţeleg ipostazele relaţiei cu Tatăl prin care am trecut până acum. Cele pe care nu le-am înţeles şi cele pe care nu ştiam că nu le-am înţeles sau le-am înţeles greşit. Mi-a răspuns la multe întrebări pe care nu le formulasem niciodată cu voce tare, dar care îmi persistau în minte. Cineva drag mie a folosit o expresie foarte plastică – „cartea lui Edwards m-a ajutat să scap de multe cârje spirituale” – şi mi se pare ca e o expresie adecvată pentru realitatea spirituală în care în loc să trăim din abundenţă, ne zbatem.

Tot de la Editura Perla Suferinţei am comandat câteva cărţulii, mai subţirele ca număr de pagini, dar sunt lucrări care lasă în urmă dumicate de rumegat… Mie îmi place să le numesc „cărţile dintre cărţi”. Am încercat cu multă îndârjire să iubesc romanele – nu pot. Nu îmi place beletristica, poezia trebuie să fie foarte foarte consistentă pentru ca să îmi placă. Aşa că eu, pentru relaxare, nu îmi cumpăr romane. Pot număra pe degete câte romane am citit… Să fiu sinceră, pentru examenul de bacalaureat am citit numai „Ion”. Şi m-am rugat să îmi „pice” „Ion”. Şi „Ion” a „picat”. Eu, care citesc şi absorb ca un burete, nu am fost în stare să citesc Moromeţii. Mi se părea o pierdere patetică a timpului meu preţios… Şi nu are legătură cu autorul, ci cu piticii mei hiper-activi din creier…

Aşadar, micile delicii dintre cărţile grele… Desertele dintre felurile principale de mâncare…

Următorul capitol după ultimul de A.W. Tozer
Cum să testăm duhurile
 de A.W. Tozer
Ce s-a întâmplat cu închinarea?
 de A.W. Tozer
Frumuseţea lui Hristos
 de Samuel Rutherford
Viaţa lui Dumnezeu în sufletul omului
 de Henry Scougal

I won! I won, I won, I won, I won!!!

Am câştigat, adică.
Ce? – O carte.
Ce carte? – Asta -> Tratat de istoria interpretării Teologiei Vechiului Testament de Mihai Handric.
Unde? – Aici -> Pe blogul « Cetatea de Piatra » .

Yaaaay !
Când îmi voi face testamentul, am să las cu limbă de moarte să mi se construiască un cavou în care să mi se pună multe, multe cărţi. Nu pentru ca să am ce să citesc după moarte – după moarte sper să dau de cărţi mult mai interesante. Ci pur şi simplu ca să joc un ultim prank celor care mă vor îngropa. Voi pune cărţi rare, greu de găsit. S-ar putea să cer şi cărţi inexistente, numai ca să îi pun să le caute. Am o listă cu oameni care aş vrea să moară după mine… Dacă nu mă vor ţine minte pentru altceva, măcar pentru asta să mă ţină minte… (Dacă îmi este permis să parafrazez Romani 7 :24… «O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa din acest trup de moarte?» – Oh, despicable me… 😀 )
De fapt, dacă mă gândesc bine, este oarecum normal să mi se lase plase cu pepeni şi mere pe clanţa uşii fără să primesc nici un bilet, e numai o urmare normală a prankurilor pe care le joc eu oamenilor din jur. Touché!

More books! (cu drag…)

Din categoria cărţilor şi a editurilor care ar trebui urmărite aş dori să menţionez editura „Perla Suferinţei” din SuceavaPreţurile sunt foarte accesibile iar cărţile sunt valoroase.

Am primit în urmă cu câteva luni „Privind ţintă la Isus”, de Isaac Ambrose, şi săptămâna care a trecut am început să o citesc.

Alte cărţi pe care le consider valoroase şi pe care le-am găsit acolo, traduse bine, îngrijit editate şi bine legate, sunt „Emoţiile religioase” de Jonathan Edwards şi „Viaţa ascunsă de rugăciune” a lui David M. M’Intyre. Am făcut comandă. Abia aştept să ajungă. Le-am comandat şi în ideea că îmi vor fi de folos pentru PhD, dar şi pentru creşterea mea personală (în ordine inversă). Fac parte din lista de lecturi pe 2013.

P.S. : BONUS – APOLOGETICS 315, resursa deosebita de apopogetica.

______________________________________________________________________
David McIntyre – e mai putin cunoscut. Some additional info, preluate de AICI:

David Martin McIntyre (1859 – 8 March 1938) was a Scottish preacher and Principal of the Bible Training Institute, Glasgow from 1913 to 1938.

David McIntyre was the son of Rev Malcolm McIntyre, (16 January 1819 – 10 October 1903) and his wife Mary Ann (Miller), (6 September 1829 – 31 July 1862). David’s father Malcolm was Free Church of Scotland minister of Monikie, Angus from July 1849 to his death. David had an elder sister Margaret Grace and an elder brother Miller Malcolm, both of whom died in their childhood (1863 and 1874 respectively). David’s mother was the daughter of the previous minister of Monikie, James Miller, who came out of the Church of Scotland at the Disruption.

His academic career centred in Edinburgh, and he worked as a missionary in St John’s Church, Leith, under the guidance of Dr John Kelman, father of the minister of the same name at St George’s, Edinburgh.

McIntyre was briefly Dundee, Willesden, and Drury Lane, London. He became minister of College Park Church, Kensal Rise, London (Presbyterian Church of England), from 1886 to 1891; colleague and later successor to Andrew Bonar at the Free Church of Scotland, Finnieston, Glasgow, from 1891. Bonar died in December 1892, and some two years later McIntyre married his third daughter, Jane Christian Bonar. From 1900 the Finnieston congregation was part of the United Free Church of Scotland and from 1929 Church of Scotland. McIntyre’s pastorate at the church became an honorary post (Minister Emeritus along with William Simpson) from 1915 due to his college duties. In 1913 he had succeeded John Anderson as principal of the Bible Training Institute, Glasgow. His jubilee at Finnieston was celebrated in May, 1936, and he died 8 March, 1938.

McIntyre wrote a good number of Christian books, often under the spelling M’Intyre, and edited The King’s Writ – A Quarterly Journal of Bible Study in the 1920s. His best known book is probably “The Hidden Life of Prayer”.

Augustin – Confesiuni

Seara asta am terminat si Confesiunile Sfantului Augustin.
Probabil cel mai cutremurator pasaj, din punctul meu de vedere, este cel redat mai jos (fragment din Book 10).

“Is it, then, uncertain that all men wish to be happy, since those who do not wish to find their joy in thee — which is alone the happy life — do not actually desire the happy life? Or, is it rather that all desire this, but because “the flesh lusts against the spirit and the spirit against the flesh,” so that they “prevent you from doing what you would,” you fall to doing what you are able to do and are content with that. For you do not want to do what you cannot do urgently enough to make you able to do it.

Now I ask all men whether they would rather rejoice in truth or in falsehood. They will no more hesitate to answer, “In truth,” than to say that they wish to be happy. For a happy life is joy in the truth. Yet this is joy in thee, who art the Truth, O God my Light, “the health of my countenance and my God.” All wish for this happy life; all wish for this life which is the only happy one: joy in the truth is what all men wish.

I have had experience with many who wished to deceive, but not one who wished to be deceived. Where, then, did they ever know about this happy life, except where they knew also what the truth is? For they love it, too, since they are not willing to be deceived. And when they love the happy life, which is nothing else but joy in the truth, then certainly they also love the truth. And yet they would not love it if there were not some knowledge of it in the memory.

Why, then, do they not rejoice in it? Why are they not happy? Because they are so fully preoccupied with other things which do more to make them miserable than those which would make them happy, which they remember so little about. Yet there is a little light in men. Let them walk — let them walk in it, lest the darkness overtake them.

34. Why, then, does truth generate hatred, and why does thy servant who preaches the truth come to be an enemy to them who also love the happy life, which is nothing else than joy in the truth — unless it be that truth is loved in such a way that those who love something else besides her wish that to be the truth which they do love. Since they are unwilling to be deceived, they are unwilling to be convinced that they have been deceived. Therefore, they hate the truth for the sake of whatever it is that they love in place of the truth. They love truth when she shines on them; and hate her when she rebukes them. And since they are not willing to be deceived, but do wish to deceive, they love truth when she reveals herself and hate her when she reveals them. On this account, she will so repay them that those who are unwilling to be exposed by her she will indeed expose against their will, and yet will not disclose herself to them.

Thus, thus, truly thus: the human mind so blind and sick, so base and ill-mannered, desires to lie hidden, but does not wish that anything should be hidden from it. And yet the opposite is what happens — the mind itself is not hidden from the truth, but the truth is hidden from it. Yet even so, for all its wretchedness, it still prefers to rejoice in truth rather than in known falsehoods. It will, then, be happy only when without other distractions it comes to rejoice in that single Truth through which all things else are true.

Behold how great a territory I have explored in my memory seeking thee, O Lord! And in it all I have still not found thee. Nor have I found anything about thee, except what I had already retained in my memory from the time I learned of thee. For where I found Truth, there found I my God, who is the Truth. From the time I learned this I have not forgotten. And thus since the time I learned of thee, thou hast dwelt in my memory, and it is there that I find thee whenever I call thee to remembrance, and delight in thee. These are my holy delights, which thou hast bestowed on me in thy mercy, mindful of my poverty.”

Descartest, greşitul!

„E greşiţi cei care crede că ceneva are ceva cu ceneva! Nemenea n-are treabă cu nemenea!”

Mă distrează fraza. E preluată de pe Cetatea de Piatră.
Cum să fie greşiţi cei care crede că ceneva are ceva cu ceneva? Când până şi partea a VI-a din Discursul asupra metodei a lui Rene Descartes e numai o pledoarie legată de criticii săi? Nu am ştiut că aceasta a fost ocazia când a decis ca lucrările sale să nu fie publicate. Descartes spune, practic: „Oameni, nu publicaţi decât integral ceea ce am spus, dar după ce mor. Nu în timpul vieţii mele. Pentru că dacă publicaţi acum, o să îmi sară criticii în cap şi va trebui să mă apăr şi o să pierd timp preţios aiurea.” Ce ofticat! Tare, tare simpatic, Descartes… :)
Da, mi se pare o poziţie foarte detaşată. „Băieţi… faceţi paşi.”
Mai cunosc eu un clasic în viaţă care zicea să îi public blogul ca o carte, dar numai după ce moare. :D

Şi am mai înroşit un titlu pe lista de lecturi pe 2012… Sunt curioasă dacă o să pot să termin toată lista de lecturi şi să citesc şi ceva suplimentar pe lângă, anul acesta…

Progresul listei de lecturi – MAI 2012

Legendă:
– negru – necitite încă
– albastru – în progres
– roşu – parcurse

I. Doctorat

–         Aristotel, Categoriile
–         Augustin, De Dialectica
–         Thomas D’Aquino – Summa Teologiae
–         R. Descartes – Discurs asupra metodei
–         I. Kant – Critica raţiunii pure
–         E. Husserl – Fenomenologia
–         M. Heidegger – Introducere în metafizică
–         Kuhn – Structura revoluţiilor ştiinţifice
–         Dummett – Originile filosofiei

II. Business
–         W. Grudem – Business For The Glory of God: The Bible’s Teaching on The Moral Goodness of Business 
–         Jeff Keller – Atitudinea, cheia succesului

III. Literatură veche şi teologie
–         Isaac Ambrose – Privind ţintă la Isus
–         Herrick – The Kingdom of God in The Writing of The Fathers
–         Augustin – Confessions
–         Bunyan – The Pilgrim’s Progress
–         Wilberforce – A Practical View of The Prevailing Religious System
–         J.I.Packer – Rugăciunea – de la datorie la încântare
–         W. Grudem – Teologie Sistematică
–         Milton – Paradise LostParadise Regained
–         Hitchens Christopher – God Is Not Great
–         Hitchens vs. Wilson – Hitchens – Wilson Debate
–         Hitchens Peter – Rage Against God
–         Schaeffer – Trilogia
–         Biblia

–         C.S.Lewis:
Till We Have Faces;
The Abolition of Man;
The Four Loves
Out Of The Silent Planet
Spirits in Bondage
Poems
Yours, Jack
O.H.E.L.L. (Oxford History of English Literature – Except Drama)

Despre ancorare: O introducere în psihologia consilierii – Stan Dekoven

Iată ce face un om care nu are de lucru: îşi ia cărţi cu el peste tot pe unde merge, şi le citeşte până şi în firobus. Asta, ca să fenteze singur lista de lecturi pe care şi-a propus tot singur obligatoriu să le parcurgă. Mai am nevoie de o oră să termin broşurica (are doar 150 păginuţe) Despre ancorare: O introducere în psihologia consilierii de Stan Dekoven. Am sperat să pot să o termin pe drum până la Arad şi înapoi, şi am citit jumătate la dus, şi de întors m-am întors seara şi mor de ciudă că şoferul nu a lăsat becul aprins. Şi am mai şi stat lângă o fată / femeie care tocmai se întorcea de la ceva nuntă la care ştiu până şi meniul şi orhideele de pe masă cum au arătat. Şi eu nu asta vroiam. :( Am pierdut o oră din viaţă. :( Sunt atât de frustrată pentru ora aia pe care am pierdut-o…
Vestea bună este că ajunsă acasă, am căutat mai multe informaţii despre autor, şi am dat peste volumulJEWS and VIOLENCE Images Ideologies Realities”, editat de The Abraham Harman Institute of Cotemporary Jewry, care tratează cu preponderenţă modul în care se exercită coerciţia în diferite ramuri ale iudaismului recent; de altfel, volumul este numărul XVIII, numit  “Jews and Violence – Images, Ideologies & Realities” şi face parte din seria de volume anuale de studii asupra iudaismului modern. Fabulos… (Salivez… !!! :D )
Oricum, ceea ce este interesant la „Despre ancorare”, e faptul că e mai degrabă un curs transcris – acela e modelul corpului textului – care are (yummmmy!!!) muuuulte referinţe şi trimiteri către volume. Şi, culmea!, sunt legate de ceea ce vreau eu să studiez în anii care urmează. Din punctul acesta de vedere, are o bibliografie selecţionată foarte consistentă, deşi pare o broşurică „flimbsy”, nu dai mare preţ pe carte… Cred că acesta şi e motivul pentru care deşi o am în casă de ani de zile (like… 10-12 ani?), nu am răsfoit-o. Nici nu mai ştiu de unde oi fi având-o…
Am căutat pe net o poză a coperţilor, şi nu am găsit. Mă cam mir… se găsesc numai menţiuni legate de carte, ca şi când ar fi fost cândva prin stoc… ; acum nu mai este disponibilă la nici o librărie, online cel puţin… Dar cu cât e mai obscură cartea, cu atât e mai bine. După cum zicea E.B.White: „Be obscure clearly.” :D

(blessed be my scanner…)

Garderoba de litere

„Garderoba de litere” este o minunată colecţie de poveşti. Partea interesată este felul în care au luat fiinţă. Spre deosebire de modul clasic în care se imaginează poveşti, Garderoba este mai mult… o colecţie de vise. Visez foarte mult – şi asta nu poate decât să mă bucure. Este singurul motiv pentru care mai are sens să dorm… în rest, somnul este de mult o pierdere de timp – ca să nu mai vorbim de mâncat…

Sunt atât de încântată de faptul că se tipăresc aceste volume, e… visul meu devenit realitate – şi la propriu, şi la figurat… :)

O frumoasă descriere a personajului principal din prima poveste, „Mătase sub lupă”.

L-am privit atentă: pe frunte avea o cicatrice punctată, de parcă ar fi purtat cuie în care îşi înfipse deciziile luate, motivate exact de ceva anume. Sprâncenele frumos articulate la poalele frunţii înghesuiau mii de gânduri între rădăcina scalpului şi ochi; erau ca nişte bariere ale acelor hotărâri luate cu greu, manifestate în două arce subţiri de sprâncene pe fruntea lui. Ochii îi erau vii. Trăiau şi retrăiau – şi uneori mi se părea că putea să vadă şi a patra dimensiune, aceea a timpului. Părea că mă priveşte, dar ştiam că mă vedea ori în interior – jucându-mă cu puii de pisică din curtea casei lui, ori în exterior, într-un timp pe care eu nu îl ştiam încă. Şi uneori, privindu-mă aşa cum voi fi, îi vedeam mândria de tată pe chip. Sub ochii cvadridimensionali pluteau pomeţii proeminenţi, ca rădăcini ale privirilor. Nasul acvilin – proporţionat totuşi, se alinia perfect cu pomeţii teşiţi în luptă; uneori păreau că şi-ar putea lua zborul. Obrajii subţiri păreau desprinşi din pânza unei corăbii de război. Atunci când vorbea, i se umflau pânzele corăbiei şi îmi înainta în oceanul sufletului, precum o mare barcă pregătită de noi pasageri. Vorbea totuşi liniştit, fără să tulbure liniştea din mine, gata să mă cuprindă de mijloc, să mă ridice din propriul meu ocean – în care era de atâtea ori să mă înec – de multe ori era să mor în mine însămi – şi să mă aşeze la cârma flotei sale. Ciorchinele de cuvinte îi rodeau la marginile gurii, coapte, iar liniile buzelor se mişcau fragil şi atent, sub bagheta unor mistere necunoscute de mine. Era gura unui mare general, care de data asta vorbea uman, folosind limbajul meu sărac în capacitatea de a exprima fărâme din trăirile lui, măcar. Mă hrăneam cu strugurii copţi, abia ieşţi din cuvintele lui. Îmi placea să îl aud şi mai mult, însetam după cuvintele lui. Părul alb, de lână, îi curgea pe umerii drepţi, crescuţi din claviculele ferm decupate. I se împleteau frumos şuviţele în jurul unui suflet care părea că transcede în tot corpul lui şi că a înlocuit de mult orice fel de schelet. Iar acum carnea învelea o fiinţă care se zbătea pentru a putea rămâne într-o haină. Uneori aveam senzaţia că îl chinuia materia tactilă din jurul sufletului şi că imediat sub piele îi plutea ceva: senzaţia ciudată că nu mai este timp. Iar haina albă, ca de zăpadă abia aşternută, îi continua în jos, spre mâinile calde şi bustul puternic, rănit în luptă.”