Marele Arhitect al Universului

Am primit o carte! Well, nu primit-primit, ci mi-am luat-o şi cineva s-a oferit să îmi achite – ca o atentie de Craciun – contravaloarea ei. Deci practic, am primit-o.
Partea interesantă la acest volum este faptul că face o paralelă între religiile lumii nu doar ca filozofie dar şi ca origini. Nu recomand ca acest gen de cărţi să fie citite de persoane care caută să îşi formeze un crez. În partea care tratează creştinismul, de exemplu, am găsit erori de interpretare a unor pasaje pe care le pot sesiza din cauza noţiunilor amănunţite de teologie creştină pe care le am. Sunt pe muchie de cuţit faţă de adevăr aceste erori care pentru formarea unui crez sunt dăunătoare, ducând la erezii. Şi, ca idee generală, nu mi-aş forma un crez plecând de la o carte care scrie despre o carte sfântă sau considerată sacră, ci aş citi cartea sacra in sine; motiv pentru care am încercat pe cât posibil să citesc integral cărţile sacre – sau măcar până la punctul unde mi se limpezeau ideile despre esenţa religiei / crezului promovate.
O prezentare a volumului – care este, până la urmă, un tratat de cosmologie şi antropologie – se află aici -> CLICK.
Redactarea este realizată pe părţi, capitole şi subtitluri. Eu vreau doar să citez părţile şi fugar câteva titluri de capitole selectate din cuprins:
I. Cosmogoniile mitologiilor antice
(Sumerul, Egiptul, mitologia indiană, orientală, romană, africană, americană – to name a few…)
II. Marile religii monoteiste şi cosmologiile lor
(Genesa Biblică, o lectură pseudo-ştiinţifică a Bibliei, şi – atenţie!, ceea ce mă interesează în special pe mine ca şi creştin pentru ca să înţeleg unde este fractura în percepţia umană faţă de Biblie – un subcapitol numit „Pentru o lectură corectă a Bibliei”.)
III. Principalele cosmogonii ştiinţifice
(de la mit la ştiinţă, cosmogonii ştiinţifice moderne)
IV. Cosmologiile şi antropologiile ezoterice
(ezoterism şi simolism, labirintul marilor învăţături, cosmologia kabbalistică, numerele şi creaţia, ezoterism şi simbolismul unui joc de cărţi, rozicrucianismul, francmasoneria; mai apare câte ceva despre Steiner şi Graal, bla, bla…)
V. Big Bang, marea inflaţie cosmogonică
(găurile negre, despre care autorul spune că nu sunt nici găuri, nici negre :D , infinit mare şi infinit mic, particularităţi subatomice vs. nebuloasă supergigantică, altele asemenea…)
VI. Pământul, viaţa şi enigmele apariţiei lor
VII. Sfârşitul lumii, „sfârşitul timpurilor”
VIII. Moartea, cealaltă faţă a vieţii

(etică pentru moarte (huh?), ce se întâmplă dincolo, etc.)
IX. Dumnezeu şi înfăţişarea Lui în secolul al XXI-lea
(o hartă religioasă pentru secolul al XXI-lea, ateism, creştinism, o rapidă privire istorică, etc.)
Mai apar titluri interesante de subcapitole, precum „Fizicienii văd faţa lui Dumnezu”, „Atitudinea Bisericii”, „Aproape de cei ce mor”, „Lumea de dincolo în marile religii monoteiste”, „Cosmosul sefirotic”, etc.

Niciodată nu am putut să citesc romane. Mi se par deranjant de previzibile pentru a-mi satisface nevoia de a fi surprinsă şi provocată în timp ce lecturez. Dar volumele de acest gen le parcurg cu atenţie şi interes din trei motive.
În primul rând, cred că este esenţial ca şi creştin să cunosc teoriile actuale despre lume, pentru ca să îmi crească eficienţa în vestirea Evangheliei. Eu sunt stabilă deja ca direcţie spirituală – aşa că atunci când Ştefan Mâşu vorbeşte despre „naşterea din nou” a omului, de exemplu, ca ritual în masonerie, eu ştiu exact ce presupune o naştere din nou. Pentru că sunt născută din nou – am experimentat această naştere din nou – dar ca şi fiică a lui Yahwh. În momentul acela, pot să chestionez naşterea din nou pe care o descrie dânsul: Naştere din ce? Din cine, dacă nu din Dumnezeul Bibliei?
Spunea prof.dr. Voicu Tudorache într-una din cuvântările sale despre faptul că e o diferenţă majoră între a avea păreri şi a avea convingeri. Ei bine, acest tratat şi altele asemenea sunt de citit abia după ce îţi cunoşti rădăcinile şi identitatea spirituală şi eşti cert în privinţa lor. Pentru că există o omogenizare periculoasă a creştinismului între religiile lumii care este făcută de oameni inteligenţi care nu au revelaţia Domnului Isus Hristos. Aceştia poartă în ei tristeţea şi disperarea unei inteligenţe care poate fi chiar bine formată pentru a asimila pulsul post-modern al spiritului vremii prin „forma” ei stratificată de a percepe şi procesa layerele culturii actuale, dar nu îi ajută. Asta mi se pare dezolant – atât de aproape, atât de departe… ( Despre chestiunea asta vorbeam deunăzi şi cu bunul meu prieten care parcurge acum volumul „Parabolele lui Iisus” – Pleşu.)
Al doilea motiv este faptul că încerc să intuiesc necuvintele. Să citesc „spatele” textului. Şi pentru asta mi-e foarte util faptul că este expus şi creştinismul între celelalte religii, deşi nu sunt de-acord că acolo îi este locul. Dacă pot pătrunde dincolo de cuvinte până la a putea înţelege care este aparatul de analiză folosit de autor, făcând o comparaţie între ceea ce este real despre creştinism şi ceea ce a înţeles el, mă pot apropia mai mult de esenţa celorlaltor filozofii expuse în tratat aplicându-le acelaşi pattern de percepţie şi expunere ca acela practicat în cazul creştinismului. Cu alte cuvinte, îmi pun „ochelarii” autorului pe nas.
Ceea ce ne duce la al treilea motiv, si anume, aceasta practica este un exerciţiu intelectual deosebit de dificil care îmi aduce neuronii pe culmile crizelor isterice datorită extazului de a fi folosiţi la nivelul ăsta.

marele-arhitect-al-universului

[ Că tot veni vorba, am mai avut un impuls interior puternic în clasa a VIII-a, când am devenit rahitică şi anemică întocmai ca un mâţ vagabond din cauza faptului că îmi strângeam fiecare bănuţ de mâncare (primit de acasă sau câştigat în pauze desenând planşele colegilor sau făcând caricaturi pe stradă) pentru că strângeam bani pentru cărţi. Am pichetat accesul în vechea librărie Humanitas pentru că mai era un singur exemplar dintr-o carte pe care mi-o doream cu lacrimi – se vânduseră vreo 15-20 de exemplare până am strâns eu colosala sumă de 80 de lei.

În anii copilăriei am arătat ca un gândăcel cu ochelari. Faţa mea – sunt convinsă! – arăta aşa:
lol-face-as-a-3rd-grader
Un nene a trecut pe colo şi m-a prins în focul nerăbdării să se deschidă librăria. Era atât de evident că sunt în chinurile bucuriei încât a intrat în dialog cu mine. Am discutat despre ceea ce vreau să fac pe viitor – arhitectură – şi s-a uitat la clădirile din jur şi a spus: „Bine… Uită-te în jur la clădirile astea superbe care stau să se dărâme. Cine le va purta de grijă?” Apoi a zâmbit, s-a întors şi a plecat. În capul meu de copil mi-am răspuns: „Eu. Eu le voi purta de grijă.” Într-adevăr, specializarea am făcut-o pe intervenţii pe monumente istorice. Îmi iubesc meseria… ]

 


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s